Nu am timp suficient dar poate îmi fac pentru a scrie

Aud tot timpul despre blog, cutare si-a facut blog, Iliescu si-a facut blog ... etc. Eu de ce sa nu-mi fac?
Hmm ... glumesc, de fapt incerc de mult timp sa scriu un roman, o povestire, nici nu stiu cum sa-i zic dar nu reusesc, nu am timp. Acum , nici talent nu stiu daca am, dar as vrea sa scriu, sa vad daca are vreun inteles, valoare sau frumusete....
Cam asta e. O sa incep si o sa vad ce iese. Nu am pretentia ca ar fi nemaipomenita vreau doar sa o vad, sa o scriu , mai mult pentru mine .....
Incepe :

G L O B A L

*

Pe drumul ce venea din câmp si îşi urma serpuirea printre fălcile dealului, prin şughiţă, sau şuvită, cum spun ei căruţa încărcată cu lucerna pe drugi, înainta greoi, leganându-se. Începea sa picure ploia si barbatul tanar , ars de soare, îmbracat cu haine de lucru disparate, o bluză de trening din fâş, de culoare mov, ce fusese purtată cândva de un oraşean, trasa peste flanerul de lână, o palarie de pai uzată, se apleca sub caruta sa stranga frâna. Frâna consta intr-un par de salcâm pus curmeziş în faţa roţilor din spate, pe care un şurub gros îl tragea înapoi presand pe cauciucurile tocite ale căruţei, oprindu-le sa prinda viteza la vale şi sa se pravaleasca toată căruţa peste cai. Omul strânse surubul rotind maneta spre stânga de câteva ori, ieşii repede de sub claia ce lucernăkşi căutnd repede în locul ştiut de el, trase un bici cu coadă din ţeavă de fier, care ţinea prinse in iarba din căruţă, hăţurile din curea de ventilator. Apucă hăţurile si îndreptă căruţa spre gura înclinată a şughiţei. Când căruţa prindea viteză, bărbatul se băga repede în spate şi mai strângea şurubul gros, care tragea lanţurile şi presa parul peste cauciucurile ce începeau sa miroasă a încins, iar când cei doi cai se opinteau în ham, pe măsura ce panta se îndulcea, intra iar sub claia de lucerna şi slăbea şurubul, apuca repede cu îndemânare hăţurile şi dirija căruţa, astfel încât până jos se umplu de praf, frunze mici uscate care îl iritau pe ceafă.

Ploaia ameninta sa cada şi primii stropi timizi se vazura în praful şughiţei. Tocmai de aceea omul se îmbrăcase mai gros, chiar dacă ziua de august fusese caldă şi se grăbea să intre în sat.

Trase caii cu faţa spre un dâmb la baza dealului, opri şi intra înca odată sub iarbă la spatele căruţei, răsuci iute de câteva ori şurubul şi slăbi de tot şurubul. apoi strânse hăţurile pe pumn, puse piciorul pe inima căruţei, se sprijini de crupa iepei neagra corb din stânga şi dintr-un salt fu sus pe claia de lucerna.

- Hai Cioara, hai tată, îndemnă el şi iapa neagră se opinti punând în mişcare caruţa.

Căruţa intră în sat şi ajunse la o curte, unde barbatul fu întâmpinat de un altul mai în vârsta, roşu la faţă. Cei doi descarcară repede fânul, ameninţaţi de căderea ploii, îl acoperira cu o folie prăfuită şi după ce barbatul în vârstă îi aduse un pahar cu ţuică şi nişte bani, tânărul cu căruţa dădu paharul peste cap, scoase căruţa pe drum şi plecă spre casa lui.

Casa era mai veche, bătrânească, cum se spune prin zonă şi prost întreţinută.

De cum auziră căruţa doi copii mici şi murdarei pe obraji, ieşiră la poartă. Unul era mai înăltuţ, cam de 8 ani, o fată, cu o rochie decolorată care fusese cândva galbenă, desculţă, iar celălalt un baiat mic de 4, 5 ani doar în nişte chiloţi mari prăfuiţi, nu se mai ghicea culoarea.

Bărbatul opri şi îi intrebă

- Ce face mama, a ieşit azi?

- Nu răspunse fata, parcă e mai rău. Trebui dusă la doctor.