Am revenit finely

*
Ajunsă la spital, soţia lui Tudor, se constată că boala de care suferea, un cancer uterin avansa foarte repede. După o suferinţă cruntă de câţiva ani femeia se stingea. Bărbatul mai făcu câteva drumuri la spital, şi într-o zi îl anunţară de la spital că femeia pe care o iubise şi născuse ce doi copii ai lor murise.
Astăzi mersese la morga unde mătuşa lui Anica şi o vecină o spălaseră pe Dora lui, o îmbrăcaseră cu un costum deux-piece de mătase, nou, cu flori mov cum îi plăceau ei, sub atenta supravegherea a unui bărbat într-un halat alb pătat, asistentul de la morgă, căruia Anica îi dăduse nişte bani, că ,,aşa trebuie”. Apoi o adusese acasă cu un consătean cu maşina, o Dacia break, pe al cărei portbagaj ancoraseră cu grijă coşciugul.
Tudor, şoferul şi Anica au dus coşciugul în casa bătrânească unde o bătrână făcuse curăţenie şi alungase praful. Coşciugul stătea pe o masă în casa din faţă, încărcat cu ceea ce mai rămăsese din cea care fusese cândva o femeie. Copila, Cristina, se apropie şi privi pe mama sa moartă, stătea şi o privea fără nici o expresie, de parcă nu se putea clinti. Mătuşa Anica o cuprinse în braţe din spate pe copilă şi o strânse la pieptul ei.
- A murit mama ? Întrebă Cristina, aproape şoptit.
- Da puiul meu, da. Aţi rămas fără mama voastră. Şi dintr-o dată femeia de 55 ani care făcuse cu precizie şi repeziciune treburile de la morga din oraş, izbucnii în plâns. Apoi începu să bocească pe moartă ca la ţară:
- Te-ai dus tuu, Doră tuu, că ce ţi-am mai zis fatăăă, du-te fatăă la doctor fatăăă…. cinee mai are grijăă de copilaşii tăăăii …..
Copila de 8 ani nu spuse nimic însă lacrimile începură să îi ude obrajii şi începu să plângă cu sughiţuri dureroase ţinându-se de marginea coşciugului.
Cel mic era mai neştiutor privi un timp la această scenă după care fugi în curte unde într-un obor mic avea un miel cu blana fumurie prinse mielul în braţe şi probabil pentru că acest era obişnuit cu el se cuibări în braţele sale.
Se lăsă seara şi începură să vină oameni la priveghi. Mai ales femei, vecine, femei tinere, prietene sau foste colege de şcoală ale Dorei. Fiecare aducea lumânări şi flori, puneau o lumânare în feşnicul de la intrare din antreul, balconul casei, aşa cum îl numeau pe aici intrau în camera moartei şi începeau fiecare câte un bocet parcă ritualic, în care o văitau pe femeia moartă, că s-a dus prea devreme, cine o să mai îngrijească de copii ei prea mici, sau evocau vechi întâmplări trăite împreună, ori fapte bune pe care moarta le-a făcut în beneficiul lor, după care se aşezau care pe unde apucau pe scaunele aranjate pe lângă perete sau în camera alăturată şi discutau despre obiceiurile de îngropăciune, despre moartă sau despre ale lor.
Anica sau Tudor umblau printre ele şi le serveau cu pahare cu suc ieftin al cărui colorant păta sticla, sau câte un pahar cu vin negru de butuc să fie de sufletul Dorei.
Rând pe rând femeile începeau să discute:
- Săraca Dora, ce boală nenorocită!
- Ce topită e, fată, a rămas de 25 de kile!
- Oof, vai de capu' lor săracii, o fi avut bani cu ce s-o înmormânteze?
- Eee, cică le-a dat alde Anica, ăştia, necaz mare, ce să-i faci.
Spre miezul nopţii începură să facă glume, se auzeau chiar râsete şi Tudor venii în pragul casei.
- Acum glumim cu ea, zise o femeie mai bătrână, să-i fie mai uşor, Tudorică mamă. În noaptea asta tre' să şi rîdem cu ea. Ha, ha, ha… nu-i aşa fă?
Intră o femeie mai tânără venind repede.
- Da-ţi fă ghemul ăla că vine Iorgu lu' Răgălie, hai, hai!
Femeia mai în vârstă scoase de sub scaune un ghem de sfoară din cânepă, cea tânără îl legă de mâna moartei şi un capăt de clanţa uşii. Îl împinseră şi pe Tudor înăuntru şi închise uşa camerei, se făcu linişte.
La uşă se auzi un hârşâit, omul zise cu voce tare ,,Dumnezeu s-o ierte!” şi deschise uşa care se deschidea în afară. Trăgând de uşă, sfoara legată de mâna cadavrului se întinse şi o ridic pe moartă pe jumătate din coşciug, iar când omul intră dădu cu ochi de ea,
- Bine ai venit Iorgule, zise o femeie imitând vocea pe care o avea moarta.
Iorgu era puţin băut, mirosea a băutură, rămase pe loc, ţeapăn dând impresia că nu s-a speriat, sau nu înţelege ce se întâmplă, dădu drumul uşii dar scăpă pe jos şi lumânarea şi cele câtevaflori cu care venise.
Cadavrul căzu la loc în coşciug ţinut cu grijă de o femeie.
- Ptiu, fir-aţi voi, să fiţi de maimuţe! Zise Iorgu şi îl podidi transpiraţia.
Toate izbucniră în râs, privindu-l cu atenţie pe speriat.
- Ce Iorgule, te-ai speriat? Ha, ha, ha…
Mai râseră un timp după care atmosfera deveni iar gravă, apoi începură să mai plece dintre ele către casele lor.
În curte sub un corcoduş aplecat stăteau de vorbă două femei Anica şi o femeie mai grăsuţă.
- Am auzit că alde matale le-aţi dat bani de înmormântare, v-aţi făcut pomană.
- Daa, ce era să le fac? Poţi să-i laşi aşa? Fănică mai zicea că n-avem, da nu puteam să-l las, oof, of, of. Nu ştiu dacă o să-i mai văd înapoi, că-am cheltuit vreo 15 milioane, da' nici n-am nevoie.
După plecarea tuturor spre dimineaţă rămas cu Anica, Tudor care auzise discuţia îi spuse:
- Tuşă eu am să plec la muncă în Italia. O să-ţi dau banii ce mi-ai dat înapoi. Dar copii mi-i ţii tu? Că altfel n-am cum… o să-ţi trimit bani să ai grijă de ei.
- Da Tudore, da. Dar ai cu ce pleca, ai paşaport? O să-ţi fie greu şi acolo, că nu fug câinii cu covrigi în coadă, dar n-ai ce face. Cum s-au dus atâţia te descurci tu. Du-te că eu te ajut, ne descurcăm noi…
Şi astfel se făcu înţelegerea între, ei deschizând un alt drum pentru Tudor.