*
Tudor se afla in autocarul care gonea prin Ungaria cu toti pasagerii inghesuiti pe scaune, unii dormind cu capul sprijinit de te miri ce. Era spre seara si urmarea drumul. Era pentru prima data pe o autostrada si ii placea mersul in viteza al autocarului.
Se imbarcase pentru Italia si de cateva ore trecusera granita in Ungaria, iar acum mergeau spre austrieci. In autocar era liniste toti respirand usurati dupa ce au trecut granita. Cu toate ca acum si romanii puteau calatori liber in strainatate si nu mai era nevoie de vize pentru Shenghen se zvonea ca la granita tot se mai puneau unele piedici si vamesii te puteau opri sa treci granita. Erau unele conditii, puteai sta in tarile Senghen 90 de zile si apoi trebuia sa revii in tara si abia dupa alte 90 zile sa pleci iar. Insa oamenii veneau in tara stateau cateva zile si se reintorceau la lucru iar ca sa castige bani. La granita se vedeau vizele insa pentu o ,,atentie" vamesii ii lasau sa treaca. Uneori vamesi opreau pe cei care se intampla sa figureze ca returnati, pe cei care la pareau suspecti sau pe tigani, mai ales la unguri, dar si romanii mai triau. Asa ca granita se trecea cu emotii si cu peripetii. In autocar cu el erau doi tineri tiganosi, care aveau interdictie fiind returnati de prin Europa. Tecusera de romani cu cate 10 euro, iar acum stateau cu inima stransa caci se apropiau de austrieci si era ultimul hop dar si cel mai grau pentru a scapa la largime, la libertate, in Europa.
Punctul de trecere a frontiereei ungaro-austriece se apropia in zare si toti deveneau mai nelinistici. Cei care mai trecusera mai putin cei noi mai mult doar soferul si insotitorul priveau plictisiti. Astia treceau de doua ori pe saptamana si cunosteau drumurile, locurile ca acasa.
autocarul opri in terminalul vamal langa ghereta vamesilor austrieci dupa ce trecuse de cei unguri si se opri.Toata lumea se foia pregatea pasapoartele si astepta usor infrigurata, verificarile austriecilor.
- Aici e beleaua,zise o doamna corpolenta din fata lui Tudor, daca trecem de astia am scapat!
- Da ce nu e libera circulatia, ce pot sa ne faca? zise Tudor.
- Eee libera, libera dar nu prea le convine lor, crezi ca lor le convine sa ne ducem noi cu toti tiganii peste ei? Spuse ea mai soptit sa n-o auda tignosii din autocar. Ai sa vezi tu ce e acolo.
Tudor o privi cu condescendenta dar in sine asa se ingrijora un pic.
Pentru el totul parea simplu : ,, ma duc acolo, imi gasesc unde sa stau, ma duc la munca, o sa castig 2000 de euro pe luna, trimit si la copii, strang si eu si cand am suficient ma intorc si imi repar casa, imi fac o firma, un magazin si ma fac patron."
Nu intelegea ce tot il speria doamna asta grasa cu , ai sa veyi tu ce e a acolo!"
- Pai sa dam, sa dea, si aici cate 5, 10 euroi sa trecem mai departe, spuse el.
- Doamne fereste! Facu ochii mari Grasa. Ce esti nebun? Pai astia te ia si te inchide imediat pentru dare de mita. Aici gata s-a terminat smecheria baiete, cu austriecii nu te joci. Astia te salta imediat, nu mai esti in Romania. De aici incepe Europa, reteza ea scurt.
Doi vamesii austrieci urcara in autocr. Aveau niste uniforme verzi ca de padurar observa Tudor.
Salutara in engleza si tot in engleza intrebara:
- Do you have somthing du declare? Enithing, objecnts, many, to interesting the douame?
Nimeni nu vorbi. Toti se uitau si incercau sa-si compuna mutre cat mai relaxate, mai prietenoase, asa le spusese insotitorul de pe autocar. unbaiat subtirel cu un tricou alb pe el ce statea tot timpul langa sofer, chiar daca acetia se schimbau, fiind doi, Toni, caci asa il chema pe insotitor parea ca nu doarme niciodata.
Acum toni vorbea cu vamesii austrieci si para ca l-a fatat masa in Imperiul Marii Britanii, asa ii truia gura. Unul din vamesi cotrobaia prin lovurile de bagje de deasupra scauneleor calatorilor si altul aduna pasapoartele romanasilor.
Apoi au coborat cel cu pasapoartele a intrati biroul lor iar celalalt s-a aplecat si a intrat pe jumatate incal de bagaje incepand sa traga de gentoiele de rafie ale mioriticilor.
la un moment dat Toni urca in usa autocarului si striga:
- Popescu, d-na Popescu, dumneavoastra aveti geanta ai amare albstra? Ce aveti in ea ca vrea asta sa o deschideti, veniti pana jos, va rog!
- Imediat, imediat, facu Grasa, speriata, ce sa am, nimic un serviciu de ceai pentru o nepoata de a mea.
Femeia cobora si incepu s-ai turuie gura pe langa austriacul care nu intelegea nimic din romana ei amestecata cu italiana.
Toni urca iar si striga:
- Gozovici si Tulea, Gozovici si Tulea, care sunteti? Veniti jos ca nu stiu ce probleme sunt cu pasapoartele!
Cei doi tiganosi care scapasera de vama romaneasca si de cea ungureasca se urnira incet jos cu un aer posomaorat.
- Care-i treaba? Intreba unul din ei.
- Nu stiu va cheama acolo. Aveti interdictie? Intreba Toni la rindul sau?
Tiganosii intrara in ghereta vamesilor aplecndu-se sa nuse loveasca de pragul de sus.
Popeasca Grasa urca la locul ei cu fata imbujorata.
- M-a pus sa-i desfac geanta, dom-ne ca cica era prea grea. Aveam un serviciu de ceai chinezesc pentru o nepoata de-a mea care se marita in Italia si i se parea lui prea greu, am desfacut si cutia acum dar ce dracu era sa fac? Daca le casuna la astia n-ai ce face.
Astepotarea se prelungea si toata lume isi pierdea rabdarea, incepeau sa-l bombardeze pe Toni cu intrebari: Nu mai plecam, odata?
Acesta salta din umeri si se arata si el iritat, intra in baraca austriecilor si iesea pufnind.
- Se pare ca baietii astia au probleme frate. Nu ii lasa sa treaca mai departe. Figureaza ca returnti, au avut 2, 3 foi de via din Italia.
Tiganosii urcara in autocar si incepura sa-si strnga lucrurile. Au batut drumul o zi jumatate degeaba din Romania pana aici, dar n-aveau ce sa faca.
- Chiar va da jos, va intoarce inapi , intreba Tudor?
- Da, avem foi de via din Italia si apare pe calculator la astia. Nu ne lasa sa trecem mai departe.
Tudor nu stia ce e o ,,foaie de via'', nu stia nici ce au facut rromi-tiganasi prin Italia dar i se parea uluitor ca ii da jos si ii intoarce inapoi in vama, in câmp practic cu bagaje cu toto, într-o ţară străină, pe cei doi.
- Şi ce fac, cu ce se întorc întrebă el pe Grasa?
- Se întorc cu vreo alta maţină de România, cu ceva, gasesc ei.
Parcă îi părea rău de cei doi , de drumul irosit, de bani. Nu îi cunoştea dar se gândea la toate astea, realizând că dacă i s-ar fi întâmplat lui ar fi fost o tragedie. N-ar fi avit nici bani să se întoarcă înapoi.
Ţigănoşii rămaseră jos în vama austiacă făcând cu mâna, iar autocarul se puse în miscare în pufaitul uşii care se închidea.
Tudor înţelese că de acum era în Europa, era în ţară străină şi că nu era de joacă, oricât de amabil i s-ar fi părut lui occidentalii aceştia.

Capitolul urmator

*
La periferia marelui oras, cel mai populat din lume, incepeau semnele agitatiei zilnice. Soarele, care rasarea de aici, e Tara Soarelui Rasare, se ridicase putin pe cer insa inca nu se zarea din spatele zgarie norilor afalti la cativa khilometri distata de casa in care locuia Timoharo Sohi Nakamura zis ,,Tim". Tim avea 17 ani si astazi trebuia sa mearga iar la Liceul unde invata, era printre ultimele zile de scoala si nu prea mai avea chef, insa trebuia sa mearga.
Se ridica din pat si merse la baie, o auzea pe mama sa care ii pregatea micul dejun. Dupa ce s-a imbracat Tim veni in bucatataria mica si se aseza la masa.
- Buna dimineata, mama!
- Buna Timoharo Sohi ! Esti pregatit de scoala spuse mama.
- Da, mai am cateva zile si gata.
- Da, baiatul meu, trebuie sa fii atent sa-ti ei diploma caci de abia acum incepe greul!
- Da mama o sa o iau....
Baiatul isi lua ghiozdanul, o traista stilizata impodobita cu cranii si insemne tribale, la moda, isi aranja freza gotica in oglinda mica de pe hol si pleca strigand ,, la revedere!".
Discutia era mai veche. Tim trebuia sa-si ia diploma de maturitate, bacalaureatul japonez, pentru ca sa incerce sa se angajeze intr-o firma de IT, sa isi castige existenta, pentru ca parintii sai nu o duceau tocmai bine traind doar din leafa tatalui care era vanzator la un supermarchet. Ceea ce nu stiau parinti era ca Tim se afla in pericol sa nu termine anul scolar deoarece era corijent la o materie. Blestemata de Literatura Japoneza cu haiku-urile ei il omorau si profesoara, o tanara exigenta il picase. Mai era si lenea juvenila si petrecerile seara cu prietenii care acum la sfarsitul colegiului se tineau lant si balul de sfarsit la care trebuia sa participe neaparat, si asa colegii radeau de el ca umbla peste tot cu manualul de literatura si tocea tot timpul dar nimic nu-i ramanea in cap.
La intrarea in liceu se intalni cu colegul si prietenul sau apropiat Hangye Nokasuma, care il si lua in primire:
- Ce face mister stres, mister Literatura?
- Lasa-ma frateee, ca aseara iar m-am imbatat si nu am invatat nimic! a fost bestial la petrecere, dar nu stiu ce o sa ma fac, ai mei ma ucid daca nu termin colegiul.
Au inceput cursurile si mai toate orele curgeau monoton , toti profesorii terminasera materia si ii pregateau pentru examenul final. Se dadeau sfaturi , se discutau teme care inca mai aveau semne de intrebare, se recapitulau lectii, subiecte, exercitii.
Ora de literatura era prima dupa pauza de masa si tim o astepta cu sufletul la gura, in pauza toti colegii au ras de el , toti stateau linistiti avand situatia incheiata, doar el era nervos si ofticat. Cativa, mai ales fetele il incurajara si ii spusera ca oricum te trece dar fii si tu mai dezghetat, mai bataios daca tu taci malc....
- Sau poate ca e intimidat de profa, spuse un baiat gras, pe nume Suang, oo, micul Timi, e speriat de frumoasa profa Fueng, oo, oo, si toti incepura iar sa rada.
Usa clasei se deschise usor si intra profesoara Fueng. Era o femeie frumoasa, ingrijita, tanara in primul sau an de invatamant severa si totusi apropiata cu elevii sai. Tim se pierdea intodeauna cand era ascultat si nu stia de ce. Dupa ce ii vazu pe toti profesoara se aseza la catedra si il invita pe Tim:
- Hai, Timoharo-san, ce ne poti povesti?
Tanarul se ridica, se inrosi la fata si nu spuse nimic.
- Nu te-ai pregatit? Trebuie sa stii ceva caci altfel nu te pot trece, nu poti sa dai examenul...
Nu spuse nimic si parca linistea il apasa si mai tare.
Apoi dintr-o data cuvintele au iesit spuse incet apasat, un haiku al sau cum nu spusese nici el nici alti colegi la niciodata.
,,Piatra pornise la vale
In trecutul sau era liniste,
Lacul trecuse de mult
Si fumul astepta, tacut, hornul..."
Profesoara asculta si pastra un moment de liniste. apoi spuse
- Excelent, un haiku! Asta te-a salvat,Timoharo-san! Apoi se intoarese catre grasul Suang: Comenteaza acest minunatr haiku Suang-san, te rog.Bine Timoharo ai nota de trecere din partea pena ai vazut ca nu a fost greu?
Grasul Suang se ridica in pidioare maormain catre colegul sau de banca : ,, poate fumul era , fumul ce ar fi iesit din fundul lui Timo daca nu trecea clasa, cand ar fi aflat parintii lui..., ci naiba sa-i comentez lu` asta?...

Am revenit finely

*
Ajunsă la spital, soţia lui Tudor, se constată că boala de care suferea, un cancer uterin avansa foarte repede. După o suferinţă cruntă de câţiva ani femeia se stingea. Bărbatul mai făcu câteva drumuri la spital, şi într-o zi îl anunţară de la spital că femeia pe care o iubise şi născuse ce doi copii ai lor murise.
Astăzi mersese la morga unde mătuşa lui Anica şi o vecină o spălaseră pe Dora lui, o îmbrăcaseră cu un costum deux-piece de mătase, nou, cu flori mov cum îi plăceau ei, sub atenta supravegherea a unui bărbat într-un halat alb pătat, asistentul de la morgă, căruia Anica îi dăduse nişte bani, că ,,aşa trebuie”. Apoi o adusese acasă cu un consătean cu maşina, o Dacia break, pe al cărei portbagaj ancoraseră cu grijă coşciugul.
Tudor, şoferul şi Anica au dus coşciugul în casa bătrânească unde o bătrână făcuse curăţenie şi alungase praful. Coşciugul stătea pe o masă în casa din faţă, încărcat cu ceea ce mai rămăsese din cea care fusese cândva o femeie. Copila, Cristina, se apropie şi privi pe mama sa moartă, stătea şi o privea fără nici o expresie, de parcă nu se putea clinti. Mătuşa Anica o cuprinse în braţe din spate pe copilă şi o strânse la pieptul ei.
- A murit mama ? Întrebă Cristina, aproape şoptit.
- Da puiul meu, da. Aţi rămas fără mama voastră. Şi dintr-o dată femeia de 55 ani care făcuse cu precizie şi repeziciune treburile de la morga din oraş, izbucnii în plâns. Apoi începu să bocească pe moartă ca la ţară:
- Te-ai dus tuu, Doră tuu, că ce ţi-am mai zis fatăăă, du-te fatăă la doctor fatăăă…. cinee mai are grijăă de copilaşii tăăăii …..
Copila de 8 ani nu spuse nimic însă lacrimile începură să îi ude obrajii şi începu să plângă cu sughiţuri dureroase ţinându-se de marginea coşciugului.
Cel mic era mai neştiutor privi un timp la această scenă după care fugi în curte unde într-un obor mic avea un miel cu blana fumurie prinse mielul în braţe şi probabil pentru că acest era obişnuit cu el se cuibări în braţele sale.
Se lăsă seara şi începură să vină oameni la priveghi. Mai ales femei, vecine, femei tinere, prietene sau foste colege de şcoală ale Dorei. Fiecare aducea lumânări şi flori, puneau o lumânare în feşnicul de la intrare din antreul, balconul casei, aşa cum îl numeau pe aici intrau în camera moartei şi începeau fiecare câte un bocet parcă ritualic, în care o văitau pe femeia moartă, că s-a dus prea devreme, cine o să mai îngrijească de copii ei prea mici, sau evocau vechi întâmplări trăite împreună, ori fapte bune pe care moarta le-a făcut în beneficiul lor, după care se aşezau care pe unde apucau pe scaunele aranjate pe lângă perete sau în camera alăturată şi discutau despre obiceiurile de îngropăciune, despre moartă sau despre ale lor.
Anica sau Tudor umblau printre ele şi le serveau cu pahare cu suc ieftin al cărui colorant păta sticla, sau câte un pahar cu vin negru de butuc să fie de sufletul Dorei.
Rând pe rând femeile începeau să discute:
- Săraca Dora, ce boală nenorocită!
- Ce topită e, fată, a rămas de 25 de kile!
- Oof, vai de capu' lor săracii, o fi avut bani cu ce s-o înmormânteze?
- Eee, cică le-a dat alde Anica, ăştia, necaz mare, ce să-i faci.
Spre miezul nopţii începură să facă glume, se auzeau chiar râsete şi Tudor venii în pragul casei.
- Acum glumim cu ea, zise o femeie mai bătrână, să-i fie mai uşor, Tudorică mamă. În noaptea asta tre' să şi rîdem cu ea. Ha, ha, ha… nu-i aşa fă?
Intră o femeie mai tânără venind repede.
- Da-ţi fă ghemul ăla că vine Iorgu lu' Răgălie, hai, hai!
Femeia mai în vârstă scoase de sub scaune un ghem de sfoară din cânepă, cea tânără îl legă de mâna moartei şi un capăt de clanţa uşii. Îl împinseră şi pe Tudor înăuntru şi închise uşa camerei, se făcu linişte.
La uşă se auzi un hârşâit, omul zise cu voce tare ,,Dumnezeu s-o ierte!” şi deschise uşa care se deschidea în afară. Trăgând de uşă, sfoara legată de mâna cadavrului se întinse şi o ridic pe moartă pe jumătate din coşciug, iar când omul intră dădu cu ochi de ea,
- Bine ai venit Iorgule, zise o femeie imitând vocea pe care o avea moarta.
Iorgu era puţin băut, mirosea a băutură, rămase pe loc, ţeapăn dând impresia că nu s-a speriat, sau nu înţelege ce se întâmplă, dădu drumul uşii dar scăpă pe jos şi lumânarea şi cele câtevaflori cu care venise.
Cadavrul căzu la loc în coşciug ţinut cu grijă de o femeie.
- Ptiu, fir-aţi voi, să fiţi de maimuţe! Zise Iorgu şi îl podidi transpiraţia.
Toate izbucniră în râs, privindu-l cu atenţie pe speriat.
- Ce Iorgule, te-ai speriat? Ha, ha, ha…
Mai râseră un timp după care atmosfera deveni iar gravă, apoi începură să mai plece dintre ele către casele lor.
În curte sub un corcoduş aplecat stăteau de vorbă două femei Anica şi o femeie mai grăsuţă.
- Am auzit că alde matale le-aţi dat bani de înmormântare, v-aţi făcut pomană.
- Daa, ce era să le fac? Poţi să-i laşi aşa? Fănică mai zicea că n-avem, da nu puteam să-l las, oof, of, of. Nu ştiu dacă o să-i mai văd înapoi, că-am cheltuit vreo 15 milioane, da' nici n-am nevoie.
După plecarea tuturor spre dimineaţă rămas cu Anica, Tudor care auzise discuţia îi spuse:
- Tuşă eu am să plec la muncă în Italia. O să-ţi dau banii ce mi-ai dat înapoi. Dar copii mi-i ţii tu? Că altfel n-am cum… o să-ţi trimit bani să ai grijă de ei.
- Da Tudore, da. Dar ai cu ce pleca, ai paşaport? O să-ţi fie greu şi acolo, că nu fug câinii cu covrigi în coadă, dar n-ai ce face. Cum s-au dus atâţia te descurci tu. Du-te că eu te ajut, ne descurcăm noi…
Şi astfel se făcu înţelegerea între, ei deschizând un alt drum pentru Tudor.