Ce intalnesti dupa cursuri in Tokio

                    Dintr-o data viata avea alta lumina. Acum Timoharo Sohi Nakamura își savura  liniștea interioara. Aerul devenise respirabil în jurul sau si nu se mai sufoca. ,, Drum liber către vara, o sa iau examenul cela de maturitate. Părintii mei vor fi mândri de mine". 
                     Orele de curs se încheiară într-o monotonie perfecta. Nimic nu îl mai atingea, toate treceau pe lângă el într-o lumina plăcuta. La plecare Hangye Nokasuma îl însoți pana la gura de metrou din stația Florilor de nufăr de unde el se urca spre casa. Strada avea alt farmec acum. îi plăcea strada din Tokio. Aici crescuse toată copilăria  sa cunoștea ungherele străzilor si limbajul trupului oamenilor de pe strada, il înțelegea instantaneu. Adora sa hoinărească pe străzi in fumul marelui oraș încărcat ici de miros de mâncare cu capa verde, ici de mirosul piețelor de peste, sau de bețișoarele parfumate ale templelor lui Budha. Avea sa meargă repede acasă sa se schimbe si sa plece pe străzi pana in noapte.
       - Arigatoo Tim, îl saluta Hangye.
          - Arigatoo!
Trenul de metrou îl  purta cu aceeași viteza și precizie către stația Samuraiul Rosu din apropierea casei.
     Tim cobora foarte liniștit și urca scările spre suprafața  Porni pe trotuar către casa sa mărind pasul căci ii era și foame. Trecu pe lângă aleea din spatele restaurantului lui Hosida-san si în coada ochiului drept văzu omul în costum de blugi prăbușindu se pe sacii negrii de gunoi. Abia api auzi sunetul sec al pistolului cu amortizor. Lumina era mai rapida decât sunetul și totul se întâmpla la 7 sau 8 metri de el. Omul cu sacou negru si frizura scurta, tuns proaspăt intra pe ușa din spate a restaurantului fără ca măcar sa îl vadă pe Tim. 
      Băiatul arunca o priire scurta înspre omul de pe sacii de gunoi, pasul i se opri pentru o secunda, după care instinctul străzii îl împinse la fuga. Poate de aceea nu văzu omul de la etajul clădirii de peste drum ce stătea  la fereastra și fuma dintr-o țigara subțire  Dar omul cu țigarea fina îl văzuse  Duse mana la ureche si activa casca telefonului mobil ce o purta în ureche tot timpul. Comanda pleca in fraze scurte imediat ce persoana sunata răspunse la telefon. Imediat o mașină cu geamuri negre pleca de la intrarea din fata a restaurantului.
     Tim alerga pe străduțele înguste ca purtat de dragonul disperării.  Știa ca văzuse ce nu trebuia dar vroia sa traiască. Era prea tânăr. 
   Insa era prea târziu. Mazda cu geamuri fumurii îi bloca drumul la ultima intersecție care o mai avea de trecut catre casa. Usile se deschisera ca niste gauri negre si băiatul aluneca pe spate incercan sa se opreasca si sa fuga inapoi. Karma rea. Maini antrenate si fortice il prinseră de brate si in secunda urmatoare era în masina cu gura blocata de o palma, care ciudat, îi mirosi frumos. Masina porni fara sa accelereze, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Băiatul nu se zbatu nu vocifera, stia ca nu are rost. Astepta si in gand se ruga sa traiasca, sa respire, sa tariasca ... Nimeni nu vazuse manevra celor din Mazda. Sau poate ca nimeni nu mai vroia sa vada si linistea zumzăita a strazii îsi intra in normal dupa usoara agitatie creeata de Timoharo.
      Masina își continua drumul ocolit pe străduțele din cartier si opri in spatele cladirii de unde privea cel care fuma tigari subtiri. Cei doi care il încadrau pe Timoharo îi puseseră deja o carpa, sau un săculeț pe cap si il condusera pe scari la Fumător. 
     Il  puseră pe un scaun in fața biroului unde Fumătorul statea. Acesta le facu un semn lin iar unul dintre ei îi lua carpa de pe cap. Baiatul ramase pe scaun cu capul putin plecat si privea mobila cu picioare fine din jurul sau. Stia ca nu trebuia sa-l privească in ochi pe omul de la birou.
  - Ai vazut? îl intreba scurt Fumatorul.
  - Am vazut domnule. Stia ca trebuia sa spuna numai adevarul altfel nu avea nicio sansa sa mai respire aerul.
      Se facu liniste. Liniște si fum de tigara fina, de tutun din Jawa.
  - Hmmm. De ce nu puteti sa va vedeti de treaba voastra. Esti tânăr.
   - Da. Va rog sa-mi acceptați scuzele domnule. Veneam de la scoala.  Tim spusese mai mult de un cuvânt sau o propoziție pentru ca ,, Ești tânăr" îi dăduse curaj.
    - Ce ai sa faci de acum?
  - Ce îmi spuneți dumneavoastră domnule.
Fumătorul il privii si ochii lui erau ca niste găuri negre, ca usile masinii ce il rapise. Timoharo il privii si el fara nicio expresie pe chip, nemiscat ca impietrit stia ca nu mai avea ce sa faca. Sunetul pistolui cu amortizor i se repeta undeva in urechea dreapta. Fumatorul privea.
  - Unde locuiești ?
   - Strada Dealului. Ai mei nu știu nimic.
    - Cum te chiama? Tresarind in interior cand baiatul pomeni despre ai sai.
  - Timoharo Sohi Nakamura.
  - Timoharo Sohi Nakamura esti pregatit sa mori?
  - Omul trebuie sa fie pregătit mereu pentru moarte.
Fumătorul atinse casca din ureche si unul din cei doi care il luasera pe Tim intre stand in pozitie dreapta ca un militar la raport. 
     - Sa fie dus la Vila de Vara. 
 Omul cu mâini puternice il ridica pe Timoharo si il scoase din camera.
Dupa ei Fumatorul mai atinse odata casca si chema pe cineva. Intra cel cu sacou negru si tuns proaspat. Omul se opri la cativa pasi de Fumator si ingenunchie.
   - Uneori esti neglijent Himoura-san, spuse aspru Fumătorul.
   Dupa cateva momente de tacere pentru respect Himoura raspunse:
  - Aveti dreptate domnule. Voi fi mult mai atent de acum incolo. 
Apoi tot el dupa alte cateva momente vazand ca Fumatorul tace:
  - Ce facem cu viermele acest?
  - Sa fie dus la Vila. Api vom vedea. Am făcut destul deranj azi Himoura. Pleacă!
  - Da domnule.
Himoura pleca, ieși din cladire si se urca intr-un mercedes vechi dar spalat si intretinut ca o farmacie europeana. 
   Pe alta strada Mazda cu geamuri fumurii il purta prin Tokio pe Timoharo, care tocmai trecuse cursul de literatura spunând un haiku deosebit profesoarei.